Vă prezentăm astăzi o rețetă extraordinară de Samosa, cu umplutură din verdeață. Samosa reprezintă niște pateuri tradiționale din bucătăria uzbecă. Aceste pateuri pot fi în formă de triunghi, dreptunghiulare sau sunt pregătite în forme de brioșe. Sunt extrem de gustoase, pufoase și aspectuoase. Modul de preparare totuși durează ceva mai mult timp, dar rezultatul merită tot efortul. Veți obține niște brioșe crocante și stratificate, cu umplutură aromată de vară.
INGREDIENTE PENTRU ALUAT
– 1 pahar (250 ml) de lapte cald (70°C)
– 1 linguriță de sare
– 1 linguriță de zahăr
– 2,5 pahare (250 g) de făină cernută
– 0,5 linguriță de drojdie
– 80-120 g de unt 82,5%
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ
– spanac (1 legătură)
– traista-ciobanului (1 legătură)
– usturoi verde (1 legătură)
– ceapă verde (1 legătură)
– mărar (1 legătură)
– coriandru (1 legătură)
– sare după gust
– 30-50 ml de ulei vegetal
– 2-3 gălbenușuri de ou
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Pregătiți aluatul: într-un bol turnați laptele, încălzit până la temperatura de 70°C. Adăugați sarea și zahărul. Amestecați.
2. Combinați laptele cu făina cernută și drojdia. Frământați aluatul.
3. Acoperiți bolul cu aluat cu un prosop și lăsați-l la un loc cald pentru 45 de minute.
4. Împărțiți aluatul în 8 părți egale și formați niște bile.
5. Întindeți câte un blat din fiecare bilă de aluat. Ungeți fiecare blat cu unt cald (la temperatura camerei). Suprapuneți blaturile pe o farfurie.
6. Pregătiți umplutura: spălați bine toată verdeața pentru umplutură, uscați-o cu un prosop de bucătărie și tocați-o mărunt.
7. Combinați toată verdeața într-un bol, potriviți-o cu sare și turnați uleiul vegetal. Amestecați bine.
8. Presărați suprafața de lucru cu făină cernută și întindeți din blaturile suprapuse unul mare dreptunghiular. Ungeți-l cu unt topit. Rulați blatul cât mai strâns.
9. Tăiați rulada felii de aproximativ 2 cm. Așezați-le pe o farfurie și dați-le la congelator pentru 10 minute.
10. Întindeți feliile de aluat sub formă de turte, puneți câte 1-2 linguri de umplutură și uniți marginile, formând o brioșă.
11. Așezați brioșele pe o tavă de copt, preventiv tapetată cu hârtie. Acoperiți-le cu un prosop și lăsați-le pentru 20 minute.
12. Bateți gălbenușurile într-un bol mic. Ungeți brioșele cu gălbenuș bătut și dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru 35-45 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!