Sandvișuri calde delicioase, gata într-un timp record!

Vă prezentăm o rețetă uimitoare de sandvișuri calde, ce se prepară foarte simplu și într-un timp record. Gustarea nemaipomenit de bună și apetisantă cu siguranță nu va lăsa pe nimeni indiferent. Dintr-o cantitate minimă de ingrediente obțineți niște sandvișuri calde deosebit de aromate. Începeți dimineața cu un mic dejun delicios, ce-i va cuceri pe toți.

INGREDIENTE

– 150 g de salam

– 100 g de cașcaval

– 1 roșie

– ceapă verde

– 1 lingură de maioneză

– pâine

– verdeață

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Spălați roșia și îndepărtați cotorul. Tăiați roșia și salamul cuburi mici.

2. Dați cașcavalul prin răzătoarea mică. Tocați mărunt verdeața, preventiv spălată și uscată cu ajutorul unui prosop de hârtie.

3. Amestecați ingredientele într-un vas. Adăugați maioneza și iar amestecați bine.

4. Tăiați pâinea felii. Aranjați compoziția obținută pe fiecare felie de pâine, într-un strat de aproximativ 1,5-2 cm.

5. Așezați tartinele pe tava de copt și dați-le la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 200 grade pentru 15 minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Obțineți niște sandvișuri calde rumene și apetisante. Aranjați-le pe un platou și serviți-le cu o ceașcă de ceai. La dorință, decorați aperitivul cu verdeață.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!