Deși sarmalele delicioase cu carne tocată, învelite în frunze fine de varză sunt un fel de mâncare foarte popular, merită să ținem cont de faptul că putem pregăti și niște sarmale vegetariene, la fel de aromate și savuroase. Cea mai populară variantă a sarmalelor vegetariene sunt sarmalele marinate. Acestea sunt perfecte pentru a fi servite în calitate de felul principal în perioada de post, precum și în calitate de aperitiv sau ingredient pentru a salată delicioasă de iarnă. Sarmalele marinate nu necesită a fi păstrate în borcane. Acestea se păstrează în orice vas ce se închide ermetic, la un loc rece. Unde mai pui, că se prepară foarte simplu și destul de rapid, fiind perfecte pentru gospodinele cu mai puțină experiență în arta culinară.
INGREDIENTE
-1 varză (de aproximativ 2 kg)
-7-8 morcovi (aproximativ 1 kg)
-1-2 cepe (la dorință, puteți să nu folosiți ceapă)
-câțiva căței de usturoi
-ardei iute (la dorință)
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
INGREDIENTE PENTRU MARINADĂ
-100 ml de oțet
-100 ml de ulei rafinat (de porumb, măsline sau de floarea soarelui)
-1 căpățână de usturoi
-1 lingură de zahăr
-1 lingură de sare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Pregătiți frunzele de varză: îndepărtați cotorul și fierbeți varza timp de 5-10 minute într-o cratiță cu apă și puțină sare. În timpul fierberii, despărțiți frunzele folosind două furculițe. Fierbeți-le timp de încă 5 minute, apoi scurgeți apa. Lăsați frunzele să se răcească și tăiați-le partea rigidă.
2. Alegeți modul preferat de pregătire a umpluturii: prăjiți morcovul ras cu ceapa sau pregătiți morcovul în stil coreean. Dacă preferați a doua variantă, curățați și dați morcovul prin răzătoarea specială pentru morcov în stil coreean. Turnați în vasul cu morcov marinada, pregătită din oțet, ulei și condimente pentru morcov în stil coreean. Lăsați să se marineze timp de câteva ore.
3. Aranjați umplutura pe frunza de varză și rulați-o în modul preferat. Puteți rula sarmalele cum vă este comod, important este ca acestea să fie rulate cât mai strâns. Cel mai simplu mod de a rula sarmalele este următorul: aranjați o lingură de umplutură pe marginea frunzei. Pliați marginile spre centru și rulați frunza într-un cilindru. Aranjați-le într-un vas emailat, cât mai dens, în câteva straturi. Acoperiți-le cu frunze de varză rămase. La fel, puteți adăuga pătrunjel sau țelină.
4. Curățați și presați usturoiul. Amestecați toate ingredientele pentru marinadă. Turnați marinada în vasul cu sarmale, astfel încât nivelul acesteia să depășească sarmalele cu 3-5 cm. Acoperiți-le cu o farfurie și puneți o greutate deasupra (un borcan mare cu apă).
5. Lăsați sarmalele să se marineze timp de 24 de ore la temperatura camerei, apoi dați-le la un loc rece (frigider sau pivniță). Peste 2 zile luați greutatea și închideți vasul cu un capac. Păstrați-le la un loc răcoros.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!