Sfeclă marinată, foarte gustoasă – un aperitiv simplu de preparat, în stil grecesc!

Vă prezentăm astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, o rețetă superbă de salată din sfeclă roșie, la borcan. Salata se numește Pazarja scordaglia – este un fel de mâncare tradițional din bucătăria greacă. Aceasta este o salată de sfeclă fiartă și usturoi. Mai mult ca atât, în această salată se marinează și frunzele sfeclei. Se prepară gustărica extrem de simplu. Am împrumutat ideea și am decis să gătim o gustare delicioasă, împreună cu dvs. Deci, să pregătim un aperitiv grecesc sănătos.

INGREDIENTE  

– 2-3 sfecle cu tot cu frunze

– 3 linguri ulei de măsline

– 1 linguriță de sare

– 2 căței de usturoi

– 50 ml oțet de vin

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor   

MOD DE PREPARARE  

1. Curățați usturoiul, apoi zdrobiți-l s-au mărunțiți-l folosind cuțitul.

2. Spălați foarte bine sfecla și frunzele acesteia. Puneți sfecla într-o cratiță și fierbeți-o timp de aproximativ 45-60 minute, până este gata. Fierbeți frunzele într-o cratiță aparte, timp de 10 minute, până sunt gata. Scoateți sfecla din cratiță și lăsați-o să se răcească complet. Apoi decojiți sfecla fiartă.

3. Scoateți frunzele sfeclei din cratiță, lăsați-le să se răcească și tăiați-le mărunt.

4. Tăiați sfecla jumătăți de rondele, cu grosimea de cca 1 cm.

5. Aranjați sfecla într-un borcan uscat (preventiv sterilizat), cât mai dens și în straturi, presărând cu puțin usturoi zdrobit și frunzele fierte. Lăsați de la ”gura” borcanului puțin spațiu liber – aproximativ 1-2 cm.

6. Dizolvați sarea într-un pahar cu apă și umpleți cu 2/3 din borcan cu saramura obținută. Apoi adăugați uleiul de măsline și oțetul. Dacă va rămâne spațiu liber, umpleți borcanul cu sfecla rămasă.

7. Acoperiți borcanul cu capac și dați-l la frigider pentru 2-3 zile. Sfecla este gata! Aperitivul de sfeclă poate fi păstrat la frigider pentru câteva luni. Înainte de a servi gustărica, adăugați puțină ceapă în sfeclă. Salata va deveni și mai gustoasă.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1