Sos de cașcaval

Dacă v-ați plictisit de sosurile clasice și vreți să vă surprindeți oaspeții cu ceva deosebit, atunci vă împărtășim o nouă rețetă de sos, și anume – sosul de cașcaval. Acest sos este potrivit pentru fripturile de carne, cartofi la cuptor, legume, aperitive sau paste, le va da bucatelor un gust picant și delicios.

Ingrediente

– 300 ml de lapte

– 100 g de cașcaval

– 20 g de parmezan

– 15 g de unt

– 15 g de făină

– 1 ceapă mică

– 1 frunză de dafin

– sare și piper după gust

– nucșoară

Mod de preparare

1. Puneți într-o cratiță ceapa și frunza de dafin, acoperiți cu lapte și aduceți până la punctul de fierbere.

2. Acoperiți cu un capac și lăsați să stea 20 de minute, apoi strecurați laptele.

3. Topiți untul, adăugați făină și prăjiți până devine un pic aurie.

4. Turnați laptele și amestecați cu un tel, fierbeți până amestecul se va îngroșa.

5. Adăugați sarea, piperul, nucșoara și cașcavalul ras.

6. Fierbeți la foc mic aproximativ 5 minute până la omogenizare.

7. Sosul poate fi servit cu legume fierbinți, fierte la aburi, cartofi sau paste.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1