Sosul de mărar este un dressing superb pentru multe feluri de mâncare – cu carne, legume sau cu pește. Chiar și cu o felie de pâine proaspătă, este, de asemenea, foarte gustos! Sosul de mărar este unul dintre cele mai aromate și apetisante sosuri din lume. Vă oferim rețeta de sos proaspăt de mărar, cu o consistență cremoasă, care se prepară extrem de simplu. Înlocuiți maioneza și diverse sosuri din comerț cu un sos proaspăt și 100% natural. Familia dragă va aprecia munca dvs.
INGREDIENTE
– 200 g de mărar
– 8-10 căței de usturoi
– 1 lămâie
– 1 priză de zahăr
– 100 g ulei de măsline
– sare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Spălați bine mărarul. Tocați-l mărunt. Puteți adăuga și tulpina mărarului.
2. Curățați usturoiul și tocați-l. Spălați lămâia. Dați coaja de lămâie prin răzătoarea mică.
3. Uniți toate ingredientele într-un bol.
4. Stoarceți sucul de lămâie și adăugați-l în bolul cu verdeață.
5. Turnați în bolul cu mărar uleiul de măsline. Potriviți cu sare și zahăr.
6. Tocați bine ingredientele cu ajutorul unui blender. Obțineți un sos nemaipomenit de aromat și delicios.
7. Turnați sosul într-un borcan curat, acoperiți-l cu capac și păstrați-l la frigider. Valabilitatea sosului păstrat la frigider este de 2 luni. La dorință puteți congela acest sos delicios.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!