Sos picant de dovlecei – un sos indispensabil pe masa ta, poate fi păstrat și în cămară!

Echipa Bucătarul.eu îți propune să încerci un sos extrem de gustos și picant, ideal pentru bucatele din carne sau sandwich-uri. Disponibilitatea ingredientelor și gustul catifelat fac această rețetă una dintre cele mai bune.

Acest sos delicios de dovlecei va oferi bucatelor preferate un gust special, aromat și ușor picant. Încearcă această rețetă și te vei convinge!

Ingrediente

— 500 g de dovlecei

— 80 g de morcovi

— 250 g de roșii

— 1 ardei chili

— sare după gust

— 15-20 ml de oțet

— 80 g de ardei grași

— 1 căpățână de usturoi

— 2 linguri de pastă de roșii

— 30 ml de ulei

— 20-30 g de zahăr

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Tăiați dovleceii în bucăți de mărime medie.

2. Curățați ardeiul și morcovul și tăiați-le în bucăți.

3. Tăiați roșiile în 2-4 părți și înlăturați tulpina ardeiului chili.

4. Dați prin mașina de tocat toate legumele, cu excepția ardeiului iute.

5. Amestecați masa obținută și puneți-o la foc. Aduceți-o la fierbere și fierbeți-o timp de 20 de minute la foc mic, amestecând-o din când în când.

6. Adăugați zahărul, sarea, pasta de roșii, ardeiul iute mărunțit și uleiul. Amestecați și fierbeți la foc mic încă 10 minute.

7. Mărunțiți usturoiul, adăugați-l în masa de legume și fierbeți încă 5 minute.

8. Adăugați oțetul, amestecați sosul, lăsați-l să fiarbă încă o dată și opriți focul.

9. Așezați sosul de dovlecei în borcane sterilizate și închideți-le cu capace.

Notă: acest sos se păstrează foarte bine și la temperatura camerei, așa că nu ezitați să-l preparați, dacă locuiți la bloc.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1