Șuberece leneșe cu lipii – o gustare pe placul tuturor!

Vă prezentăm astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, o rețetă reușită de șuberece aromate și apetisante. Rețeta este simplă, nici măcar cu aluatul nu aveți treabă. Obțineți niște șuberece crocante la exterior și suculente în interior. Merită neapărat să încercați această rețetă. Puteți servi deliciul ca atare, cu o salată de vară sau cu sosul preferat. În mai puțin de 1 oră o să aveți pe masă o gustare deosebită, pe placul tuturor.

INGREDIENTE 

– 2-3 lipii

– 240 g carne tocată după gust

– 70-80 g de ceapă

– 50 ml de apă rece

– 1/3 linguriță de sare

– piper negru măcinat după gust

– 1 albuș de ou

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE  

1. Pregătiți umplutura: curățați ceapa și tăiați-o mărunt. Așezați carnea tocată într-un bol, adăugați ceapa mărunțită și presărați ingredientele cu sare și piper negru măcinat. Amestecați bine ingredientele, apoi turnați 50 ml de apă rece. Omogenizați umplutura.

2. Așezați 1 lipie pe suprafața de lucru și decupați-o cu ajutorul unei farfurii. Procedați similar cu lipiile rămase. Ar trebui să obțineți 6 blaturi rotunde.

3. Bateți albușul într-un vas mic, folosind o furculiță.

4. Luați o lipie, așezați-o pe suprafața de lucru și ungeți marginile cu albușul bătut, folosind pensula de silicon.

5. Luați 1/6 din cantitatea de umplutură obținută și răspândiți-o pe o jumătate de blat. Pliați blatul în formă de șuberec. Lipiți bine marginile. Procedați similar cu blaturile și umplutura rămasă.

6. Prăjiți șuberecele într-o tigaie încinsă cu o cantitate mare de ulei vegetal pe ambele părți, a câte 3-4 minute, la foc moderat.

7. Așezați deliciul aromat pe un prosop de hârtie, ca să eliminați excesul de grăsimi.

8. Alegeți un platou potrivit și așezați șuberecele crocante și apetisante pe acesta. Serviți deliciul cu mare plăcere.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!