Tartă cu lămâie

Tarta cu lămâie este o prăjitură simplă, ușor de gătit, fină și lejeră, cu un gust excepțional dulce-acrișor. Și dacă tot suntem în cel mai frumos, dar și cel mai rece anotimp al anului, tot ce ne dorim este să ne adăpostim pe canapea cu o cană de ciocolată fierbinte și o felie apetisantă de tartă cu lămâie.

Ingrediente

– 250 g de smântână

– 100 g de unt

– 280 g de făină

– 5 g de praf de copt

– 2 lămâi mijlocii

– 230 g de zahăr

– 1 gălbenuș de ou

– 50 g de zahăr pudră

Mod de preparare

1. Amestecați smântâna cu praful de copt.

2. Adăugați untul topit și amestecați totul până la omogenizare.

3. Adăugați treptat făina și frământați până când aluatul nu se mai lipește de mâini. După ce ați frământat aluatul împărțiți-l în două părți.

4. Întindeți prima parte de aluat în tavă, astfel încât marginile să fie ridicate puțin pe perimetrul tăvii.

5. Tăiați lămâile în felii mici (cu coajă) și mixați bine cu ajutorul blenderului. Masa obținută amestecați-o cu zahăr.

6. Încingeți cuptorul la 180 de grade. Turnați amestecul de lămâie peste aluatul din tavă.

7. Întindeți cu mâinile cealaltă bucată de aluat și acoperiți umplutura din tavă lipind bine marginile.

8. Ungeți toată suprafața cu gălbenuș de ou.

9. Faceți câteva găuri cu furculița în prăjitură pentru ca aceasta să crească uniform. Coaceți timp de 30 de minute.

10. Lăsați să se răcească, apoi presărați zahăr pudră.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!