Top 3 sosuri extraordinare pentru salata de varză. Acum această mâncare va deveni și mai sănătoasă!

Varza este un depozit de fibre, vitamine și minerale. Pe lângă faptul că varza are o cantitate mare de substanțe nutritive, aceasta contribuie și la arderea grăsimilor. Salata de varză este una dintre cele mai populare salate care completează orice mâncare. Echipa Bucătarul.eu v-a pregătit 3 sosuri aromate și sănătoase pentru salata din varză, care vor diversifica gustul obișnuit al salatei. Cu aceste sosuri minunate veți obține salate delicioase și benefice pentru organism. Mâncați și slăbiți sănătos!

1. Sos pentru salata din varză

Ingrediente

-1.5 linguri de suc de lămâie

-200 ml de ulei de floarea soarelui

-1 linguriță de zahăr

-5 g de piper negru măcinat

-1 linguriță de sare

-5 g de piper roșu

-3 căței de usturoi

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Dați usturoiul prin presă, asezonați-l cu sare și amestecați-l cu suc de lămâie.

2. Adăugați sosul în salată, presărați zahărul și piperul.

3. Aduceți uleiul la fierbere la foc mediu.

4. După ce uleiul va clocoti, asezonați salata și amestecați bine.

2. Sos pentru salata din varză chinezească

Ingrediente

-1 linguriță de ulei de susan

-1 lingură de muștar bavarez

-3 linguri de ulei de măsline

-1/2 lămâie

-sare și piper după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Adăugați muștarul bavarez în uleiul de măsline și amestecați. Turnați uleiul de susan.

2. Stoarceți sucul din 1/2 lămâie, adăugați-l în sos și condimentați cu sare și piper. Amestecați bine toate ingredientele.

3. Sos pentru salata din varză și morcov

Ingrediente

-3 căței de usturoi

-1 linguriță de zahăr

-1 linguriță de oțet de vin alb

-150 ml de ulei de măsline

-30 g de semințe de susan

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Amestecați oțetul și uleiul de măsline.

2. Dați usturoiul prin presă și adăugați-l în sos împreună cu zahărul.

3. Încingeți tigaia și prăjiți semințele de susan până se vor rumeni. Amestecați-le periodic, ca să nu se ardă.

4. Adăugați semințele de susan în amestecul de ulei.

5. Asezonați salata cu sosul obținut și dați-o la frigider pentru o oră, ca să se îmbibe și să se întrepătrundă aromele.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!