Top 5 cele mai bune rețete de aperitive pentru iarnă! O selecție excelentă, unde fiecare gospodină va găsi o rețetă pe plac!

Conservele pentru iarnă deseori se dovedesc a fi extrem de utile. Acestea mereu își găsesc locul, atât la cina de familie, cât și pe masa de sărbătoare. Iar dacă v-ați pomenit cu oaspeții în prag, un astfel de aperitiv vă poate salva. Vă prezentăm mai jos o selecție extraordinară de rețete, perfecte pentru perioada rece a anului. Alegeți rețeta preferată și nu ezitați să vă umpleți cămara cu cele mai delicioase aperitive.

Rețeta Nr.1 – Roșii marinate cu ulei 

INGREDIENTE 

-roșii

-mărar

-pătrunjel

-ceapă

-ulei de măsline

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU MARINADĂ (PENTRU 8 BORCANE A CÂTE 1 L)

-4 l de apă curată

-4 linguri de sare

-8 linguri de zahăr

-ienibahar

-oțet

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Așezați la fundul borcanului mărarul și pătrunjelul (spălat și uscat).

2. Spălați roșiile și uscați-le pe un prosop de hârtie. Tăiați-le în 4 părți și așezați-le în borcan.

3. Curățați și tocați ceapa. Acoperiți roșiile cu ceapă. La dorință, adăugați usturoi după gust.

4. Pregătiți marinada: turnați apa în cratiță. Adăugați sarea, zahărul și ienibaharul. Aduceți amestecul până la fierbere. Adăugați oțetul și amestecați. Lăsați marinada să se răcească.

5. Umpleți borcanele cu marinadă și turnați câte 2 linguri de ulei în fiecare borcan. Închideți-le cu capace.

Notă: Dacă veți folosi ulei nerafinat, acesta trebuie preventiv fiert, apoi turnat în borcane.

Rețeta Nr.2 – Conopidă marinată cu roșii și ardei grași 

INGREDIENTE 

-4 kg de conopidă

-2 kg de roșii

-1.5 kg de ardei grași

-3 căpățâni de usturoi

-250 ml de ulei vegetal

-mărar

-pătrunjel

-oțet

-sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Desfaceți conopida buchețele. Fierbeți-le într-o cratiță cu apă, timp de 5 minute. Scurgeți-le de apă.

2. Spălați roșiile. Îndepărtați cotorul și tocați-le. Spălați și curățați ardeii grași. Îndepărtați cotorul cu semințe și tocați-i.

3. Spălați și uscați verdeața. Tocați-o mărunt. Curățați și tocați usturoiul.

4. Adăugați în cratița cu conopidă roșiile, ardeii, verdeața, usturoiul, uleiul vegetal, oțetul și sarea.

5. Puneți cratița pe foc și fierbeți legumele timp de 7 minute. Turnați legumele în borcane și închideți-le cu capace.

Notă: Din cantitatea de ingrediente prezentată mai sus veți obține 5 borcane cu volumul de 1 l fiecare.

Rețeta Nr.3 – Gustare grecească cu fasole 

INGREDIENTE 

-500 g de morcov

-1 kg de fasole

-1.5 kg de ardei grași (mai mari)

-2.5 kg de roșii

-200 ml ulei de floarea soarelui

-2 ardei iuți

-2 căpățâni de usturoi

-500 g de ceapă

-verdeață

-sare

-zahăr

-oțet

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Înmuiați fasolea în apă și lăsați-o pentru câteva ore. Schimbați apa și fierbeți fasolea la foc mic.

2. Curățați și tocați legumele: ceapa, ardeii grași și morcovul. Prăjiți-le într-o tigaie cu ulei încins, la foc mic, până vor fi gata.

3. Spălați roșiile și dați-le prin răzătoare. Amestecați piureul de roșii cu verdeața și usturoiul tocat.

4. Adăugați legumele prăjite și piureul de roșii în cratița cu fasole. Turnați oțetul și potriviți cu sare. Amestecați. Gătiți la foc mic timp de încă 10 minute.

5. Turnați fasolea fierbinte în borcane și închideți-le cu capace.

Rețeta Nr.4 – Salată cu orez după rețeta bunicii 

INGREDIENTE

-orez fiert

-5 kg de roșii

-2 kg de morcov

-1.5 kg de ceapă

-1.5 kg de ardei grași (mai mari)

-500 ml de ulei vegetal

-oțet

-zahăr

-sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Spălați, curățați și tocați legumele: roșiile, morcovul, ceapa și ardeii grași. Prăjiți ceapa într-o tigaie (mai mare sau ceaun) cu ulei încins, până va deveni semitransparentă. Adăugați celelalte legume și înăbușiți la foc mic, timp de 45 de minute.

2. Adăugați în tigaie orezul fiert și amestecați. Potriviți cu sarea, zahăr și oțet. Amestecați și gătiți încă timp de câteva minute.

3. Umpleți borcanele cu salata obținută și închideți-le cu capace. Acoperiți-le cu o plapumă mai groasă și lăsați-le să se răcească.

Rețeta Nr.5 – Zacuscă de ciuperci 

INGREDIENTE

-2 morcovi

-4 cepe

-4 roșii

-4 kg de ciuperci fierte

-ulei de floarea soarelui

-usturoi

-oțet

-zahăr

-iebibahar

-sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Spălați și curățați legumele: morcovii, cepele și roșiile. Tocați-le mărunt.

2. Puneți un ceaun cu ulei pe foc. Adăugați legumele, zahărul, sarea și ienibaharul. Amestecați. Înăbușiți timp de 8 minute.

3. Fierbeți ciupercile și lăsați-le să se răcească. Tocați-le. Adăugați în ceaun ciupercile și amestecați. Gătiți încă timp de 10 minute. Spre sfârșit, adăugați usturoiul tocat și oțetul. Amestecați.

4. Umpleți borcanele cu zacusca pregătită și închideți-le cu capace.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!