Tort ”Bounty” – uimitor de delicios! O rețetă ce merită toată atenția!

Vă prezentăm o rețetă de tort delicios cu fulgi de cocos. Deși se prepară uimitor de simplu și rapid, obțineți un desert deosebit de delicios, foarte asemănător cu faimoasele bomboane ”Bounty”. Din cele mai simple ingrediente obțineți o prăjitură de casă deosebit de savuroasă, ce cu siguranță va fi pe placul tuturor.

INGREDIENTE PENTRU BLAT

-250 g de unt moale (la temperatura camerei)

-2/3 pahar de zahăr

-200 g de făină

-1.5 linguriță praf de copt

-4 ouă

-4 linguri de lapte

-3 linguri pudră de cacao

-vanilie

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ

-500 ml de lapte

-6 linguri de griș

-200 g de unt

-2/3 pahar de zahăr

-200 g fulgi de cocos

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Pregătiți aluatul: bateți untul cu zahărul. Adăugați câte un ou, amestecând bine după fiecare. Treptat, adăugați laptele, făina cernută, praful de copt, pudra de cacao și vanilia. Ungeți o formă de copt cu unt și turnați în aceasta aluatul.

2. Coaceți pandișpanul în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C timp de 25-40 de minute. Faceți testul scobitorii. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.

3. Lăsați pandișpanul să se răcească și tăiați-l de-a lungul, în jumătate.

4. Turnați laptele într-o cratiță. Adăugați untul și grișul. Puneți cratița pe foc și aduceți amestecul obținut până la fierbere. Amestecați încontinuu. Fierbeți până se îngroașă.

5. Luați cratița de pe foc. Adăugați zahărul și fulgii de cocos. Amestecați.

6. Aranjați primul blat într-o formă detașabilă (cu diametrul de 20-21 cm). Acoperiți blatul cu umplutura pregătită și uniformizați-o. Apăsați-o puțin.

7. Acoperiți umplutura cu al doilea blat și dați tortul la frigider peste noapte. Decorați după gust.

Notă: Decorați tortul cu lapte condensat fiert sau glazură. Dacă folosiți o formă cu diametrul de 26 cm, măriți cantitatea ingredientelor de 1.5 ori.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!