Un desert din copilărie, uitat de ani de zile poate readuce zâmbetul și buna dispoziția tuturor celor care au crescut și au savurat clipe dulci alături de prieteni și colegi. Tortul “Buclat” este un deliciu minunat, cu o formă deosebită și un gust uimitor. Acest tort bicolor se prepară foarte ușor din ingrediente accesibile și poate îndulci orice petrecere de familie!
Ingrediente pentru aluat
-2 ouă
-210 g de smântână
-100 g de lapte condensat
-160 g de zahăr
-20 g de cacao
-3 g de praf de copt
-200 g de făină
-40 g de unt
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Ingrediente pentru cremă
-300 g de smântână (30 %)
-150 g de zahăr pudră
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Ingrediente pentru glazură
-100 g de ciocolată
-50 g de unt
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Aluatul. Amestecați într-un bol făina, praful de copt, zahărul, smântâna, laptele condensat și ouăle cu ajutorul mixerului timp de 5 minute. Împărțiți aluatul în 2 părți și adăugați cacao într-o parte.
2. Ungeți forma de copt cu unt, presărați-o cu făină și coaceți pe rând 2 blaturi (cel deschis și cel cu cacao). Coaceți blaturile timp de 35 de minute la 190 de grade.
3. Crema. Bateți smântâna și zahărul pudră cu grijă, nu mai mult 3 minute.
4. Tăiați blaturile reci sau rupeți-le în bucăți.
5. Așezați bucățelele de blaturi, alterând cele albe și cele cu cacao. Acoperiți fiecare strat cu cremă de smântână. Așezați următorul strat cu un diametru mai mic, ca să obțineți un con. Apăsați bucățelele cât mai aproape între ele și turnați toată crema deasupra tortului.
6. Glazura. Topiți la foc mic ciocolata și untul, amestecând timp de câteva minute. Turnați glazura caldă deasupra tortului. După câteva ore dați tortul la frigider ca să se îmbibă.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!