Tort cu nuci “Marchiza” – un desert uluitor, care nu va lăsa pe nimeni indiferent..

Vă prezentăm un tort fabulos care nu va lăsa pe nimeni indiferent. Tortul “Marchiza” este un desert elegant, foarte gustos și aspectuos, care va atrage toate privirile pe masa de sărbătoare. Tortul este format din blaturi sfărâmicioase cu bezea, cremă delicioasă de lapte condensat fiert, multe nuci și un decor frumos de ciocolată neagră și albă. Acest tort uluitor o să vă ofere clipe magice în noaptea dintre ani.

INGREDIENTE PENTRU BLATURI

-300 g de unt (din frigider)

-3 gălbenușuri de ou

-3 pahare de făină cernută (480 g)

-1 linguriță de praf de copt

-100-150 g de nuci

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU STRATUL DE BEZEA

-3 albușuri de ou

-1 pahar de zahăr pudră

-1/2 linguriță de suc de lămâie

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU CREMĂ

-1 cutie de lapte condensat fiert  (380 g)

-300 g de unt

-10 g de zahăr vanilat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU DECOR

-nuci caju prăjite

-50-100 g ciocolată neagră

-50-100 g de ciocolată albă

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU NUCI (OPȚIONAL)

-1 lingură de albușuri

-1 lingură de miere

-3 linguri de zahăr

-1/2 linguriță de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Blaturile: amestecați făina cu praful de copt, frecați amestecul cu unt, adăugați gălbenușurile și frământați aluatul.

2. Împărțiți aluatul în 3 părți și dați-le la frigider pentru 3 ore. Scoateți bucățile de aluat din frigider cu 15-20 de minute înainte de coacere.

3. Tăiați 3 cercuri pe 3 foi de copt (cu diametrul de 22 cm) și distribuiți aluatul cu mâinile după forma creată.

4. Presărați uniform toate blaturile cu nuci mărunțite și apăsați-le ușor în aluat.

5. Stratul de bezea: bateți albușurile cu zahărul pudră și sucul de lămâie până veți obține o spumă cu vârfuri tari. Așezați 1/3 de albușuri pe un blat, dați restul albușurilor la frigider și așezați-le pe celelalte blaturi doar înainte de coacere.

6. Coaceți astfel 3 blaturi la 170 de grade până se vor rumeni ușor (am copt fiecare blat timp de 25 de minute). Scoateți blaturile din cuptor, lăsați-le să se răcească complet (blaturile fierbinți sunt foarte fragile), apoi înlăturați foaia de copt.

7. Crema: bateți laptele condensat cu unt și zahăr vanilat.

8. Asamblați tortul: ungeți blaturile cu cremă, puneți-le unul peste altul și ungeți toată suprafața și părțile laterale cu crema rămasă.

9. Decorul. Rupeți ciocolata bucățele, puneți-o într-o pungă de plastic și turnați deasupra apă clocotită (aveți grijă ca să nu intre apa în pungă). După ce ciocolata se va topi, tăiați un colț de la pungă și decorați tortul într-un mod haotic de sus în jos, mai întâi cu ciocolată neagră, apoi cu cea albă.

10. Puteți prăji nucile și așeza în mijlocul tortului sau puteți îmbunătăți gustul nucilor, amestecând 1 lingură de albușuri, 1 lingură de miere, 3 linguri de zahăr și 1/2 linguriță de sare. Treceți nucile prin acest amestec, puneți-le pe o tavă și coaceți-le la 170 de grade timp de 10-15 minute.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!