Tort de ciocolată la tigaie – un desert neobișnuit de bun și rapid!

Vă prezentăm o rețetă de tort delicios de ciocolată, cu cremă fiartă. Din cele mai simple ingrediente obțineți un desert de casă deosebit, ce cu siguranță va fi pe placul tuturor. Blatul moale cu gust intens de ciocolată se combină perfect cu crema fină și aromată. Decorat după gust, acesta poate fi servit atât la cina de familie, cât și la masa de sărbătoare.

INGREDIENTE PENTRU BLAT 

-380 g de făină

-2 ouă

-500 ml de chefir

-400 g de zahăr

-2 lingurițe bicarbonat de sodiu

-10 g praf de copt

-8 linguri pudră de cacao

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU CREMĂ

-5 linguri de făină

-800 ml de lapte

-8 linguri de zahăr

-1 ou

-30 g de unt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Amestecați chefirul cu bicarbonatul de sodiu.

2. Lăsați-l la temperatura camerei pentru câteva minute. Adăugați ouăle și zahărul. Amestecați.

3. Adăugați făina cernută, praful de copt și pudra de cacao. Amestecați bine, până obțineți un aluat omogen, asemănător cu smântâna de casă.

4. Coaceți niște blaturi subțiri într-o tigaie încinsă (veți obține aproximativ 7 blaturi).

5. Pregătiți crema: amestecați laptele cu zahărul, făina și oul. Puneți amestecul obținut pe foc. Amestecând încontinuu, fierbeți crema până se va îngroșa.

6. Luați crema de pe foc și adăugați untul, tăiat bucăți. Amestecați bine, folosind un mixer la viteză medie. La dorință, puteți adăuga puțin zahăr vanilat. Lăsați-l să se răcească.

7. Ungeți blaturile cu cremă și asamblați tortul. Acoperiți ultimul blat cu cremă și presărați cu pudră de cacao. Dați tortul la frigider peste noapte.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1