Tort ”Furnicar” – un desert rapid și foarte gustos!

Vă prezentăm astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, o rețetă extraordinară de tort ”furnicar” – desertul copilăriei. Este simplu de gătit și nu necesită ingrediente sofisticate. Aluatul se pregătește puțin mai deosebit, dar foarte interesant – veți face tortul din aluat ras. Rezultatul este însă unul fenomenal. Acest desert apetisant, cu lapte condensat, este cunoscut prin gustul său seducător și este demn de toate laudele.

INGREDIENTE 

– 125 g de unt

– 1 ou

– 4 linguri de zahăr

– 4 linguri de lapte

– 3 pahare de făină cernută

– 100 g de nuci (la dorință)

– 1 cutie de lapte condensat fiert

– ciocolată pentru decor

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE  

1. Pregătiți aluatul: spargeți 1 ou într-un bol și bateți-l bine cu zahăr.

2. Apoi adăugați untul (preventiv topit) și laptele. Amestecați.

3. Adăugați făina cernută în bolul cu ingrediente și frământați aluatul.

4. Împărțiți aluatul în trei părți egale, modelați niște bile, apoi puneți-le într-o pungă alimentară. Dați punga cu aluat la congelator.

5. Dați 1 bilă de aluat prin răzătoarea mare. Tapetați o formă de copt cu hârtie. Răspândiți și uniformizați aluatul ras într-un strat subțire.

6. Dați forma de copt la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 160°C, pentru aproximativ 10 minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Ar trebui să obțineți fărâmituri coapte aurii. Procedați similar cu bilele de aluat rămase.

7. Fărâmițați nucile.

8. Într-un bol, combinați fărâmiturile coapte cu laptele condensat fiert și nucile fărâmițate.

9. Din masa obținută modelați tortul apetisant ”Furnicar” (rotund sau dreptunghiular). La dorință, puteți decora tortul delicios cu glazură de ciocolată sau ciocolată topită.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1