Vă prezentăm astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, o rețetă bună de turtă cu cașcaval, la cuptor. Turta cu cașcaval este delicioasă, se prepară repede și la fel de repede se și mănâncă. Turta rumenă este atât de gustoasă, încât ar fi păcat să nu includeți rețeta în propria colecție. Din cele mai simple și accesibile ingrediente veți obține o turtă deosebit de delicioasă, cu o crustă crocantă și aromată.
INGREDIENTE
– 250 g de făină cernută
– 1 linguriță de drojdie uscată sau 12 g de drojdie proaspătă
– 1 lingură de zahăr
– 1 lingură de ulei vegetal
– 1/2 linguriță de sare
– 1 linguriță ierburi de Provence
– 200 ml de lapte cald
– 70 g de cașcaval
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Pregătiți aluatul: combinați într-un bol făina cernută cu drojdia uscată. Turnați laptele cald și uleiul vegetal. Potriviți ingredientele cu sare, zahăr și ierburi uscate. Frământați aluatul.
2. Acoperiți aluatul cu un prosop de bucătărie și lăsați-l la dospit timp de 30 de minute, la un loc cald.
3. Presărați suprafața de lucru cu făină, așezați aluatul și mai frământați-l puțin. Aplatizați aluatul, formând un blat cu grosimea de 0,5 – 0,7 cm.
4. Alegeți o formă de copt cu diametrul de 24 cm, tapetați-o cu hârtie și ungeți-o cu ulei vegetal. Așezați turta în forma de copt.
5. Dați cașcavalul prin răzătoarea mică.
6. Împărțiți turta în 8 triunghiuri și presărați-o cu cașcavalul ras.
7. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru 20-25 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.
8. Scoateți turta din formă și lăsați-o să se răcească puțin. Așezați deliciul apetisant cu o crustă aurie și crocantă pe un platou. Serviți cu mare plăcere.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!