Una dintre cele mai leneșe mâncaruri ale bucătăriei armenești. Nu rămâne niciodată în frigider!

“Khashlama” este o mâncare armenească destul de populară, care se prepară din carne de vită și legume. Acest fel de mâncare se prepară extrem de simplu: trebuie doar să așezați toate ingredientele într-un vas și să-l puneți la foc.

Pentru prepararea acestei rețete trebuie să alegeți carne cu os, ca să fie mai aromată și legume cărnoase, ca să obțineți mai mult suc. Încercați să preparați această mâncare armenească, care o să vă cucerească prin gustul său delicios!

KHASHLAMA DE VITĂ CU CARTOFI

Ingrediente

– 1 kg de carne de vită

– 5 roșii

– 2 cepe

– 600-900 g de cartofi

– 2 ardei grași

– usturoi după gust

– sare și piper negru măcinat după gust

– verdeață după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Spălați carnea și tăiați-o bucăți mari.

2. Curățați ceapa și tăiați-o felii mari.

3. Curățați cartofii și tăiați-i felii mari.

4. Puneți carnea într-o ceaun sau cratiță cu fund gros, apoi adăugați ceapa.

5. Tăiați roșiile felii mari, curățați ardeii grași și tăiați-i fâșii.

6. Așezați roșiile peste carne, apoi puneți ardeii și cartofii. La dorință puteți repeta straturile.

7. Turnați deasupra apă, atât cât abia să acopere carnea și legumele. Adăugați sare și piper după gust, acoperiți vasul cu capac, puneți-l la foc mic și gătiți timp de 2.5-3 ore.

8. Serviți mâncarea cu verdeață și usturoi mărunțit.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!