Unt deosebit de delicios cu verdeață și nuci – un plus de vitamine și sănătate pentru toată familia! Doar priviți cât de simplu se prepară!

Untul ”verde” este un deliciu sănătos, perfect pentru a fi savurat la micul dejun. Cu gust intens și aromă proaspătă de lămâie, acest unt va fi foarte des solicitat de toți membrii familiei. Important este faptul că acesta se prepară atât de simplu, încât și un novice se va isprăvi. Acest unt este o adevărată vedetă în bucătăria franceză. Folosit pentru tartine, la pregătirea salatelor și a unor feluri calde, servit în calitate de sos sau folosit la deserturi, untul cu verdeață și condimente se bucură de o popularitate enormă. Nu ezitați să transformați cel mai simplu unt într-o adevărată capodoperă culinară.

INGREDIENTE

-200 g de unt

-1 linguriță coajă rasă de lămâie

-10 g de busuioc

-10 g de mărar

-10 g de coriandru

-10 g de pătrunjel

-1 lingură de nuci

-1 g de ardei iute (fără semințe)

-1 lingură ulei de măsline

-sare

-piper negru măcinat sau amestec de piper

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Spălați bine verdeața și uscați-o pe un prosop de hârtie. Scoateți untul din frigider și lăsați-l să se încălzească.

2. Tocați verdeața cât mai mărunt. Tocați foarte mărunt ardeiul iute.

3. Spălați bine lămâia cu apă caldă. Dați coaja prin răzătoarea mică (evitați membrana albă).

4. Prăjiți nucile într-o tigaie uscată. Tocați-le mărunt. Puteți folosi atât un blender, cât și un făcăleț.

5. Într-un bol, amestecați verdeața cu nucile, coaja rasă de lămâie și ardeiul iute. Adăugați uleiul de măsline, sarea și piperul. Amestecați.

6. Adăugați în bol untul moale. Amestecați bine, folosind o furculiță, până obțineți o masă omogenă.

7. Așezați untul cu verdeață pe hârtie de copt (sau folie de aluminiu). Păstrați o distanță de cel puțin 3 cm de la margine. Rulați hârtia cât mai strâns. Legați bine marginile.

8. Dați untul la congelator pentru 1 oră. Savurați untul cu o felie de pâine neagră.

Notă: Untul cu verdeață poate fi folosit în calitate de condiment pentru pelmeni sau colțunași.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!