Vă prezentăm o rețetă de vinete delicioase, cu sos pe bază de iaurt. Dintr-o cantitate minimă de ingrediente obțineți o gustare deosebit de delicioasă, cu aspect apetisant și aromă irezistibilă, care se prepară uimitor de simplu și rapid. Unde mai pui, că obțineți un deliciu fabulos, cu un nivel redus de calorii. Acesta este perfect atât pentru o cină de familie, cât și pentru masa de sărbătoare. Surprindeți-vă oaspeții cu un aperitiv original și rețeta va fi la mare căutare.
INGREDIENTE
-1 vânătă
-200 g de iaurt grecesc
-3 căței de usturoi
-pătrunjel (mărar, cimbru sau busuioc)
-100 g de cașcaval
-sare
-3 linguri ulei de măsline
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Spălați vânăta și tăiați-i codița. Alegeți o vânătă proaspătă, neagră, tare și nedeteriorată.
2. Tăiați vânăta rondele, cu grosimea de 1 cm. Presărați-o cu sare și lăsați-o la temperatura camerei pentru 30 de minute.
3. Prăjiți rondelele de vânătă într-o tigaie grill încinsă. Faceți focul mic și prăjiți vânăta pe ambele părți, până se rumenește și se înmoaie. Tigaia grill nu necesită a fi unsă cu ulei. Dacă nu dispuneți de o astfel de tigaie, puteți folosi una simplă, care deja trebuie unsă cu ulei. Lăsați vânăta să se răcească. Dacă ați prăjit-o într-o tigaie simplă, aranjați rondelele pe un prosop de bucătărie, astfel încât acesta să absoarbă uleiul în exces. La dorință, puteți coace vânăta în cuptor.
4. Spălați și tocați pătrunjelul. Curățați și presați usturoiul. Dați cașcavalul prin răzătoare.
5. Într-un bol, amestecați pătrunjelul tocat cu usturoiul, cașcavalul și iaurtul. Adăugați o priză de sare și amestecați. Dacă nu dispuneți de iaurt, îl puteți înlocui cu smântână mai densă. În nici un caz nu folosiți maioneză.
6. Adăugați în sosul obținut uleiul de măsline și amestecați.
7. Ungeți rondelele de vânătă cu un strat gros de sos și aranjați-le pe un platou.
Notă: Puteți pregăti această gustare delicioasă și în formă de salată: tăiați vânăta (coaptă sau prăjită) cuburi și amestecați-o cu sosul obținut. Dacă doriți un aspect mai apetisant, puteți presăra rondelele de vânătă cu semințe de rodie sau verdeața preferată.
Urmăriți modul de preparare în materialul video de mai jos.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!