Rețeta de zacuscă de vinete cu sos de ardei am găsit-o mai demult într-o carte veche de bucate. De atunci a devenit rețeta preferată a familiei mele și o gătesc cu drag în fiecare an. Este o mâncare foarte delicioasă și aromată – fie că o consumați imediat ce ați gătit-o, sau o conservați pentru iarnă.
Se servește ca atare, alături de diverse garnituri și preparate din carne, sau o puteți folosi la prepararea altor mâncăruri. Vă invit cu drag să o încercați! Poftă mare!
Ingrediente
-3 kg de vinete
-1 kg de ardei gras (roșu)
-300 g de usturoi
-1-3 ardei iuți
-1 pahar de zahăr
-1 pahar de oțet
-1 pahar de ulei
-1.5 linguri de sare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Spălați vinetele și îndepărtați-le codițele.
2. Tăiați vinetele în bucăți potrivit de mari. Presărați-le cu sare și lăsați-le să se scurgă de sucul amar, aproximativ 2 ore.
3. Prăjiți vinetele în puțin ulei, până se rumenesc.
4. Curățați usturoiul și ardeiul gras.
5. Mărunțiți cu ajutorul mașinii de tocat carne – usturoiul, ardeiul gras și ardeiul iute.
6. Adăugați în amestecul obținut – oțetul, zahărul, 1 pahar de ulei și sarea. Amestecați bine compoziția.
7. Turnați sosul obținut peste vinetele prăjite și amestecați cu grijă compoziția. Potriviți de sare, dacă este necesar.
8. Zacusca este gata!
9. Turnați zacusca de vinete în borcane (de 0.7 l), sterilizați-le (fierbeți la baie de aburi) timp de 40 de minute după ce s-a ajuns la punctul de fierbere, apoi înfiletați-le bine.
10. Din această cantitate de ingrediente am obținut 4.5 l de zacuscă.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!